Miniatura della versione delle 16:48, 4 dic 2006OMUL se afla intr-o stare continua de legitima aparare impotriva STATULUI. De abia este nascut si deja este strivit sub greutatea legilor, care sunt facute nu de el, nici pentru el, fara el, impotriva lui.
"A fi guvernat înseamnă a fi ținut la vedere, inspectat, spionat, dirijat, legiferat, reglementat, priponit, îndoctrinat, povățuit, controlat, estimat, reevaluat, cenzurat, comandat de către ființe care nu au nici înțelepciune, nici știință și nici virtute."
Constitutia Romaniei, in articolul 30 proclama: "Libertatea de exprimare"
Ati fost invatati, educati, indoctrinati , ca ANARHISMUL este ceva RAU, de fapt asa cum gandim NOI ,ganditi si DUMNEAVOASTRA dar va este frica sa RECUNOASTETI ! Cititi si veti vedea ca suntem la fel ca voi, nici mai buni, nici mai rai!De ce avem FATA ASCUNSA DE O BATISTA? Simplu, fiindca PUTEREA ne haituieste, vor sa ne identifice, sa ne aresteze,LE ESTE FRICA DE NOI! Este insa si un fel de "moda" la tinerii anarhisti. Noi nu reprezentam acei demonstranti care sparg vitrinele magazinelor ca sa fure bunuri, noi ne luptam cu fortele de represiune ale PUTERII, ale STATULUI, politia, jandarmii sau armata care, pe bani putini, NE PROVOACA,NE BAT SI NE OMOARA ca sa nu mai protestam impotriva masurilor criminale ale sefilor lor, AFLATI TEMPORAR LA PUTERE.
Si NU UITATI! Desi nimeni nu a spus-o,si nici nu vor sa o spuna, REVOLUTIA din decembrie 1989 a fost o revolta a ANARHISTILOR REVOLUTIONARI,grupuri mici de tineri non conformisti,cu fetele ascunse, dornici de libertate, care,cu pietre,bete,sticle incendiare, cu grafitti pe ziduri, cu baricade, s-au luptat cu armata si militia lui Ceausescu pentru libertatea ROMANIEI ! Noi nu ne-am revendicat niciodata victoria impotriva dictaturii ceausiste,deoarece nu avem nevoie nici de laude si nici de multumiri,dar vom continua sa luptam la fel contra potentatilor PUTERII. In 1989 i-ati declarat "revolutionari",acum, daca vor iesi in strada la fel de violenti ii veti numi "anarhisti".DE CE azi, conducatorii pot sa-si apere locurile caldute din fruntea PUTERII cu bastoane,catuse si gaze lacrimogene iar noi trebuie sa-i lovim doar cu buchetele de flori de papadie?






Free World-New begining


Welcome to ROMANIAN DIRECT ACTION, your entry point to the romanian and global anarcho-syndicalist and revolutionary unionist movement. As its name suggests, this website is devoted to aiding and furthering an christian autonomous romanian and global movement of working class solidarity and direct action, based around the ideas and principles of anarcho-syndicalism.
Anarchy is the absence of Social, Political and Economic hierarchies. Anarchists are dedicated to the eradication of those hierarchies. From ethnic "racist" supremacy, to capitalism, to patriarchy, we resist all forms of Domination & Illegal Authority.
Anarchism is free or libertarian socialism. Anarchists are opposed to government (the people who make the laws), the state (the people who impose the laws) and capitalists ( the people who the laws are made for). Therefor, simply speaking, anarchism is a no government form of socialism. To anarchists, a capitalist democratic government is no better than a fascist or a communist regime, because the ruling class only differs in the amount of violence they authorize their police and army to use and the degree of rights they will allow, if any.
Through war, police repression, social neglect, and political repression, millions of people have been killed by governments, whether trying to defend or overthrow a government. Anarchists want to end this slaughter, and build a society based on peace and freedom.




Multe din ceea ce veti citi aici vi se vor parea socante deoarece ati fost indoctrinati in ultimii 20 de ani ca asa cum este ACUM e bine si ALTFEL este RAU.

Filozofii nu au făcut decît să interpreteze lumea în diferite moduri; important este însă de a o schimba.

(Karl Marx: Teze despre Feuerbach)






În jurul anarhistului s-a creat o adevărată mitologie populară în centrul căreia se află violenţa, distrugerea, haosul. Toate aceste atribute cu o încărcătură simbolică negativă, foarte prezente la nivelul cunoaşterii comune, sunt de natură să îngreuneze studiul ideilor anarhiste şi cu atât mai mult adoptarea anarhismului ca şi convingereDiferenta intre manifestatiile in strada ale cetatenilor si ale anarhistilor este ca cetatenii se limiteaza sa protesteze, in timp ce anarhistii vizeaza actiunea directa impotriva masinariei de opresiune: distrugerea materiala a institutiilor responsabile de opresiune.



A SOSIT VREMEA REVOLTEI CIVICE !

fidel castro


O pecingine canceroasă s-a întins încetul cu încetul şi a cuprins întreaga Romanie: Îngăduinţa. La prima vedere pare a fi o calitate ce nu trebuie să lipsească aceluia care se doreşte cuprins de valorile morale. În realitate este un viciu, şi, în egală măsură, un avatar care transformă viitorul într-un coşmar. Toate nenorocirile pe care le-a suportat sărmana noastră omenire s-au datorat îngăduinţei. La nici una dintre speciile cu care împărţim universul, îngăduinţa nu funcţionează, nu este cunoscută. Am făcut o mândrie din a cultiva îngăduinţa, am educat generaţii după generaţii să devină îngăduitoare, lăsând slăbiciunea să cuprindă specia. Am confundat mereu îngăduinţa cu toleranţa, şi n-am ţinut cont că atunci când ceva este tolerat, eşti mereu atent la evoluţia acelui lucru, acelui fenomen, gata oricând să corectezi eroarea. Îngăduinţa este mereu deplină, şi întotdeauna, fără excepţie, fără abatere a fost folosită împotriva celui care o practică. Pentru că, îngăduinţa nu este o calitate, este o slăbiciune, iar cei slabi pier întotdeauna. Din nefericire, cel care, îngăduitor, vrea să-şi dovedească ceva sieşi, îşi revarsă acţiunea supra cuiva cu toate că ştie că lucrul acela nu trebuie făcut sub nici o formă. Iar efectul îngăduinţei se va întoarce întotdeauna asupra lui şi-l va ucide. Da, da, îngăduinţa este un viciu mortal, manipulat cu abilitate şi străşnicie de cei care-i cunosc efectul, care ştiu cât de deplină e neputinţa pe care o cultivă.
De aceea nu trebuie sa mai fim ingaduitori cu Basescu si cu ceilalti basisti, decat sa fim ucisi noi ,mai bine ii ucidem noi pe ei,decat sa planga mamele noastre, mai bine sa planga mamele lor.
ACTIUNEA DIRECTA ROMANA
Previzualizaţi

NOUA STANGA IN ROMANIA
Ce inseamna astazi in Europa, noua stanga? Iata o intrebare in fata careia majoritatea dintre noi s-ar bloca si ar activa sistemul de urgenta implementat de mass-media oficiala, care sa raspunda in mod mecanic: nimic! Nimic mai fals! In intreaga Europa miscarile de stanga exista, cu toate eforturile facute de mass-media oficiala de a pastra tacerea in privinta acestora.

"La Lutte Continue" cum spunea un slogan al manifestantilor din 1968. Presa de stanga (radicala) continua de asemenea sa existe: Morning Star, l'Humanite, Prométhée, Le Chiffon Rouge, Rizospastis, Liberazione, Il manifesto sau Avante!. In Romania insa nu se afla nimic despre toate acestea, pentru ca aici manipularea opiniei publice atinge cote de neimaginat in Occident. In Romania este aproape interzis sa vorbesti despre marxism sau despre miscarea muncitoreasca. O campanie de discriminare a celor ce au curajul sa isi afiseze public convingerile de stanga, se desfasoara de aproape 20 de ani.

Care este principalul argument al celor ce contesta dreptul stangii radicale de a exista? De la primul neo-liberal pana la ultimul neo-legionar, argumentul care strabate ca un fir rosu intregul grup al celor de dreapta este "comunismul nu poate exista in afara stalinismului". Punct. De 20 de ani noua ni se inoculeaza ca marxismul inseamna stalinism, ca orice sustinator al stangi este un criminal etc. S-a facut prea putin sau nimic pentru a se explica oamenilor ca stanga radicala este un concept larg, care inglobeaza multe curente. Stanga inseamna si anarho-comunism, trotkism, anarho-sindicalism, socialism libertarian, marxism, socialism democratic, eco-socialism, , feminism sau ecologisti.

Peste tot in Europa civilizata aceste partide exista si chiar inregistreaza progrese, in ciuda faptului ca politicile pe care acestea le promoveaza sunt slab mediatizate si nu beneficiaza de o popularizare adecvata.Este nevoie si in Romania de o "Noua Stanga" adevarata, care sa colaboreze cu sindicatele, sa se elibereze de burghezia pesedista,care nu-si doreste altceva decat puterea ca sa fure ei mai mult decat pedelistii lui Basescu.

Dana Scully running, painted in gouache




Previzualizaţi


LIBERTATEA - Este principalul scop al ANARHISTILOR




luni, 20 februarie 2012

ROMANIAN ANTI-PRESIDENT BASESCU PROTEST











































































Omul are o întreita libertate: cea publică (exprimată prin drepturile politice şi cetăţeneşti), cea privată (exprimată prin drepturile civile şi economice) – şi, în fine, libertatea ca transcendenţă, ca aptitudine de a nu locui închis într-o singură lume, de a se putea retrage din lumea privată în cea publică şi invers. Din perspectiva asta, spaţiul public funcţionează ca o transcendenţă pentru cel privat, şi reciproc.

Tocmai această capacitate de a se mişca dintr-o lume în cealaltă face ca cele două lumi specifice omului să fie lumi deschise: dacă spaţiul public devine limitativ şi constrângător, individul poate „evada” în spaţiul privat, de unde să exercite presiuni pentru ca respectivele limite şi constrângeri publice să fie înlăturate; la fel, dacă spaţiul privat devine limitativ şi constrângător, individul se poate retrage în spaţiul public pentru a forţa de acolo anularea limitelor şi constrângerilor private.



marți, 9 august 2011

ACEASTA ESTE LUMEA IN CARE TRAIM -This is the road to hell

























AU PUS BORFASII MANA PE PUTERE



Au pus borfasii mâna pe putere,
O hoarda criminala si spurcata.
Popor român, ca România piere,
Comoditatea ta e vinovata.

Au pus borfasii mâna pe putere,
Cloaca de-abjecte lipitori livide.
Popor român, când România piere,
Opune-te puterii ce divide.

Au pus borfasii mâna pe putere,
Adunatura cu purtari cupide.
Nu contempla când România piere,
Popor, la arme, nu te sinucide!

Au pus borfasii mâna pe putere,
Si tara noastra-acum e colonie,
Popor român, când România piere,
Refuza sa platesti borfasilor simbrie.

Au pus borfasii mâna pe putere,
Marea finanta va distruge Terra.
Popoare, puneti mâna pe junghere!
Bogatii fac ravagii ca holera.

Previzualizaţi



PD-L la galeata cu gunoi!


Previzualizaţi





 politica










https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEjCidoEmF5JObdNwWKGGC4JoJRL3W2UPVHV6ceegsRQWL72HNYpN4lXY7DyKA0P7IjfK6UavGWcmmEsV0fbea6S3CW_3hbTgIoGFMW57yQY_ZHBv1VrgMpYN4LS3l1tzclmcb6DN_D3aQ6N/s1600/integrarea_si_dezintegrarea.gif

Miscarea Populara a PD-L !?

este miscarea basista a masinii de furat bani

Picture




BASESCU regreta al doilea mandat,NOI il regretam si pe PRIMUL




Băsescu le-a mărturisit râzând tinerilor români din diaspora, reuniţi la tabăra de vară de la Sulina, că îi pare rău că a câştigat şi cel de-al doilea mandat de preşedinte.
După ce unul dintre participanţii la şcoala de vară a remarcat că legea fundamentală nu-i mai permite şefului statului să candideze pentru al treilea mandat, Băsescu a intervenit amuzat: “Să ştii că-mi pare rău că-l fac şi pe al doilea!”
Băsescu a mai declarat că este dispus să renunţe la o parte din mandatul său de preşedinte, în cazul în care Constituţia este revizuită, iar alegerile parlamentare şi cele prezidenţiale – suprapuse.
Previzualizaţi
































PARADIGMA SCHIMBĂRII PRIN VIOLENŢĂ

https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhb01p8v56fk9JepFzgttZT0iIfDRfGFXEnhNwrg9e3Ykt9JSS4oB1LfwG-NyLiC-SGQt7AunIRe7N5gqjk9uQR5dmr9D4APRk7lPhg1RTFg9M7KED85mEdnVOpnKHywiUlCYGDTP_6/s1600/28-6-11-2.jpgLumea stă pe un butoi cu pulbere de revolte sociale, ce riscă să explodeze pe masură ce drepturile omului sînt erodate de criza economică, a avertizat organizaţia Amnesty International, încă din 2009. "Există din ce în ce mai multe semne de neliniste politică şi violenţă in proteste, care se adaugă insecurităţii globale ce există deja din cauza conflictelor pe care comunitatea internaţională pare incapabilă sau nu vrea să le rezolve. Cu alte cuvinte, stăm pe un butoi cu pulbere de inegalitate, nedreptate şi insecuritate, şi este pe punctul de a exploda", arăta şefa Amnesty, Irene Khan.


Previzualizaţi


https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEiuyOQ7Sqq-s5u9E-MiF_-AOFMsjep2EKQrfKaip5LPQv94maDD56jKu1dkcpa39WxFByMGtvmWjPV4KP8Nyz-UmrktCyyYcO_5L0oGwWQXvBDi-H1feiPRZs5iUgFINZJx3TglYJZudQ0n/s1600/261604_118629521559595_100002376421132_154832_5036663_n.jpg



Previzualizaţi
majoritatea studentilor sunt ANARHISTI
Prof. Chomsky, nu sunteţi doar unul dintre cei mai citaţi oameni din lume. Sunteti de asemenea, de 45 de ani – şi activist politic. Atunci când cineva se uită la viata politica de astăzi, trebuie întrebat: pot realiza “intelectualii” ca dvs. ceva?

Noam Chomsky: Cum poţi întreba asa ceva?

Zeit Campus: Există războiul din Afganistan; lumea suferă din cauza crizei economice; decalajul social devine din ce în ce mai mare.

Chomsky: Problema este simplă. Majoritatea intelectualilor sunt slujitori ai puterii sau consilieri ai guvernelor. Se numesc experţi, au căutat prestigiu de secole, nu doar astăzi. Cu toate acestea, fiecare societate are intelectualii critici aflati pe margine. Ambele tipuri au influenţă: slujitorii puterii şi disidenţii.

Zeit Campus: Suntem încă sceptici. Ce aţi schimbat în ultimii 45 ani?

Chomsky: Personal nu am schimbat nimic. Am fost parte dintr-o mişcare şi această mişcare a realizat multe lucruri. Lumea de astăzi este fundamental diferită de lumea de acum 45 de ani. Acţiunile pentru drepturile civile, drepturile omului, drepturile femeii şi protecţia mediului, rezistenţa împotriva asupririi şi a violenţei, au influenţat în mod substanţial lumea. Nu înţeleg cum poţi sustine că nimic nu s-a schimbat.

Zeit Campus: Credeţi că lumea este mai bună astăzi decât era în urmă cu 40 sau 50 de ani?

Chomsky: Desigur! Plimbă-te de-a lungul campusului, aici, la Massachusetts Institute of Technology. Jumătate din studenţi sunt femei; o treime aparţin minorităţilor etnice. Oamenii sunt îmbrăcaţi mult mai lejer şi sunt implicaţi în tot felul de lucruri. Acest loc era foarte diferit atunci când am venit eu aici, acum 50 de ani. Atunci vedeai barbaţi de culoare albă, îmbrăcaţi formal si interesaţi doar de propria lor muncă. Poţi vedea aceeaşi dezvoltare în Germania şi în întreaga lume.

Zeit Campus: Dar sunt studenţii activ politic? Generaţiei de astăzi ii este deseori reproşat ca este dezinteresată de lume.

Chomsky: Cred că acest reproş este fals. Perioada de politizare ridicată la universităţi a fost foarte scurtă: 1968 – 1970. Înainte de asta, studenţii erau apolitici. Luaţi în considerare războiul din Vietnam, una dintre cele mai mari crime de la al Doilea Război Mondial încoace. Patru sau cinci ani au trecut până când o anumită formă de protest fata de razboi, a devenit vizibilă în Statele Unite. Aceasta s-a atenuat rapid în anii 1970. Atmosfera era foarte diferită înainte de războiul din Irak. Din câte ştiu, razboiul din Irak a fost primul război din istorie în care au existat demonstraţii înainte de a începe. Studenţii mei au pierdut cursurile pentru a demonstra. Asta nu s-ar fi întâmplat acum 50 de ani. Protestele nu au impiedicat razboiul,dar l-au limitat. Statele Unite nu a fost niciodată în stare să facă în Irak, măcar o parte din ceea ce a făcut în Vietnam.

Zeit Campus: Au fost acele proteste un foc scurt?

Chomsky: Nu. Politizarea, astăzi, este mult mai ridicată decât în 1950. Sunt forme de activism durabile care au permis câştigarea multora din luptele noastre. De exemplu, a existat un progres continuu în drepturile femeilor. Dacă aş fi întrebat-o pe bunica mea dacă ea a fost asuprită, ea nu ar fi ştiut despre ce vorbesc. Mama mea mi-a spus: “Eu sunt asuprită însă nu ştiu ce să fac!” Fiica mea, mi-a spus, după o astfel de întrebare: “Lumea noastră este mai umană!”

Zeit Campus: Credeţi în progresul istoric?

Chomsky: Progresul este lent însă dramatic, în intervale lungi de timp. Gândiţi-vă la abolirea sclaviei sau la evoluţia libertăţii de exprimare . Drepturile, nu sunt pur şi simplu dăruite. Poporul şi-a unit forţele şi astfel au fost câştigate. Totuşi, progresul nu este o dezvoltare liniară. Există, de asemenea, momente de regres.

Zeit Campus: Dacă există momente de progres şi momente ale paşilor înapoi, va fi mai bine lumea peste 50 de ani fata de cum este în prezent?

Chomsky: Ce va fi peste 50 de ani depinde foarte mult de ceea ce face tânăra generaţie azi. Două mari pericole ameninţă existenţa lumii: modul in care ne raportam la mediul inconjurator şi pericolul care porneşte de la armele nucleare. Dacă noi nu începem sa protejăm mediul, cu mai multa vigoare, am putea ajunge împotmoliţi într-o criză ecologică gravă peste 50 de ani, să nu mai vorbim de riscurile armelor nucleare. Catastrofa teribilă de la Fukushima ne aminteşte de faptul că utilizarea non-militară a energiei nucleare este plină de riscuri extreme. Nu putem ignora acest lucru sub nicio formă!

Zeit Campus: În 60 ani, studenţii de astăzi vor fi la fel de în vârstă ca dvs. Ce trebuie să facă ei ca să privească în urma, la viaţa lor, cu satisfacţie?

Chomsky: Fireşte, ar putea spune ca au trăit mulţumiţi cu prietenii, copiii, etc. Dar pentru a duce cu adevărat o viaţă împlinită, ar trebui să recunoască problemele şi să contribuie la rezolvarea acestora. Dacă nu vor putea privi înapoi la 80 de ani, spunand: “Am realizat ceva,!”, atunci viaţa lor nu va fi fost împlinită.

Zeit Campus: La 82 de ani, sunteţi mulţumit cu ceea ce aţi realizat?

Chomsky: A fi mulţumit este imposibil. Viaţa mea are prea multe dimensiuni: familie, profesie, politică şi multe altele. În unele domenii sunt mulţumit, dar nu şi în altele. Problemele acestei lumi sunt destul de grave. Inegalitatea în SUA este la nivelul anilor 1920 şi economia încă mai are o influenţă extraordinară în societatea noastră. Nu pot fi multumit!

Zeit Campus: Un angajament politic ca al dvs. este rar printre cercetători. Sunteţi furios uneori pe “slujitori puterii ” sau pe colegii profesori, care se concentreze doar pe munca lor academică?

Chomsky: Consider că este imoral să fii un susţinător al unui sistem. Totuşi, asta nu înseamnă că eu nu sunt furios. Oamenii de ştiinţă, ca atare, nu au perspective politice mai profunde decât alte persoane şi nu sunt din punct de vedere moral superior altora. Dar sunt obligaţi să ajute politicienii să găsească adevărul.

Zeit Campus: Sună ca şi cum deveniţi din ce mai moderat odata cu vârsta înaintată.

Chomsky: Nu, opiniile şi atitudinile mele nu s-au schimbat în cursul deceniilor. Eu încă mai cred în ceea ce am crezut ca adolescent.

Zeit Campus: Este bine să credeţi în continuare în ceea ce aţi crezut cu aproape 70 de ani în urmă?

Chomsky: Da, atunci când principii fundamentale sunt implicate. Desigur, am schimbat unele opinii in legătură cu multe chestiuni, însă, idealurile mele au ramas aceleasi!

Zeit Campus: Adesea spuneţi că sunteţi un anarhist. Ce doriţi să spuneţi prin asta?

Chomsky: Anarhiştii încercă să identifice structurile puterii. Ei cer puterii să se justifice. Această justificare nu reuşeşte de cele mai multe ori. Apoi, anarhiştii încearcă demascarea şi luarea in stapanire a acelor structurilor, indiferent dacă acestea implică familiile patriarhale, un sistem internaţional mafiot sau tiraniile private ale economiei, corporaţia.

Zeit Campus: Care a fost experienţa cheie in urma careia ati devenit anarhist?

Chomsky: Nu a fost nici una. Când aveam doisprezece ani, am început să merg la librăriile second hand. Multe dintre acestea erau conduse de anarhişti veniţi din Spania. Prin urmare, mi s-a părut foarte normal pentru mine sa fiu un anarhist.

Zeit Campus: Ar trebui ca toţi studenţii să devină anarhişti?

Chomsky: Da. Studenţii ar trebui să provoace autoritatea nelegitimă, alăturându-se tradiţiei anarhiste.

Zeit Campus: “Provocarea autorităţii ” – un liberal sau o persoană de stânga moderată ar putea accepta această invitaţie.

Chomsky: De îndată ce identifică, provocă şi depăşeşte autoritatea nelegitimă, el sau ea este un anarhist. Majoritatea oamenilor sunt anarhişti. Cum se numesc pe ei înşişi nu are importanţă pentru mine.

Zeit Campus: Cine sau ce trebuie să provoace generaţia de astăzi a studenţilor?

Chomsky: Această lume este plină de suferinţă, mizerie, violenţă şi catastrofe. Studenţii trebuie să decidă: ar trebui sa te ingrijoreze asta sau nu? Eu le spun: priviti in jur, analizati problemele, intreaba-te ce poţi să faci şi stabileşte-ti ceea ce e de facut!

ACTIUNEA DIRECTA ROMANA




Podania Pisma Wnioski Umowy Odwołania Dla Firm Oraz Osób Indywidualnych

MAINILE LOR SUNT IN BUZUNARELE VOASTRE !


Actiunea Directa Romana este un curent politic care se bazeaza pe conceptele originare ale ANARHISMULUI, intelese intr-o stransa legatura cu principiile democratiei. Aceasta noua stanga doreste sa-i uneasca sub forma unei Miscari Civice pe toti cei care respecta valorile socialismului, lupta pentru libertate si drepturile celor ce muncesc si militeaza impotriva exploatarii capitaliste, opresiunii politice, dictaturii, fascismului, discriminarii dar si impotriva distrugerii mediului inconjurator.

Vrem sa definim politicile unei Noi Stangi ca un proiect politic independent si de incredere, care sa contribuie la dezvoltarea alternativelor sociale si ecologice, la promovarea democratiei si solidaritatii. Aceasta alternativa inseamna schimbare, inseamna implicarea tinerei generatii in viata sociala si a tuturor celorlalte categorii care lupta pentru egalitate. Noi sustinem impreuna cu «Stanga Europeana» o noua viziune asupra Europei ca spatiu deschis solidaritatii, democratiei si pacii intre popoare - contrara globalizarii – o Europa a oamenilor, nu o Europa a corporatiilor.
Anarhismul nu trebuie tratat cu nostalgie deoarece este mai mult decât o teorie a eliberarii de orice forma de dominatie, fiind în acelasi timp o credinta, un stil de viata, cu o puternica influenta asupra imaginatiei, având din acest motiv capacitatea de a reveni în diferite epoci istorice.






















miercuri, 3 august 2011

CE ESTE ANARHISMUL (in fiecare dintre noi zace un mic anarhist)

Istoria Anarhismului


Majoritatea cred ca a fi ANARHIST, inseamna a fi hot, criminal, terorist, caruia ii place dezordinea si haosul. Aceasta este imaginea pe care GUVERNANTII doresc sa ne-o faca pentru ca populatia sa ne condamne, sa ne urasca, sa le fie frica de noi,sa fim priviti ca niste paria ai societatii.NIMIC MAI FALS.
ASCULTATI aceasta melodie care este IMNUL ANARHISTILOR ROMANI-

Vezi mai multe din Muzica, Videoclipuri pe 220.ro

ANARHISMUL este o doctrină și mișcare politică ce a luat naștere in secolul al XIX-lea pe continentul european. Termenul "anarhism" provine din grecescul "anapxia" (care înseamnă „an- archon“ (fără stăpân) ( derivat din cuvântul din limba greaca veche an-archos, care s-ar traduce în limba română prin expresia fără conducere sau fără conducători). În sensul cel mai general, "ANARHISMUL este convingerea fermă că toți conducătorii sunt în ultimă instanță opresivi și, ca atare, trebuie eliminați/înlăturați.. Printre primii reprezentanți ai anarhismului îi găsim pe filosoful englez William Godwin, francez - Pierre-Joseph Proudhon, ruși - Piotr Kropotkin și Mihail Bakunin, italian - Errico Malatesta și germanul Max Stirner.
Anarhismul susține desfiintarea STATULUI existent ca principala sursă a asupririi si exploatării oamenilor. Anarhismul desfiinteaza un edificiu pentru a crea un altul, ORDINEA statală este înlocuită cu ORDINEA NASCUTA din LIBERTATE. ANARHISMUL a fost teoretizat, pentru prima oară, de către William Godwin. Primul anarhist declarat este, însă, Pierre-Joseph Proudhon, care, în cartea Que-est-ce que la propriété? (Ce este proprietatea?), realizează prima critică economică a statului.
Din EUROPA, anarhismul se extinde și în SUA. Scriitori ca Benjamin Tucker, Lysander Spooner, Josiah Warren pun bazele unui curent anarhist distinct față de cel european, acesta caracterizându-se prin PRAGMATISM și INDIVIDUALISM.
Astfel, există două mari curente anarhiste corespunzătoare locurilor de apariție. S-a conturat un anarhism de STANGA (european), bazat pe scrierile lui Proudhon, Nestor Mahno, Errico Malatesta sau Piotr Kropotkin și un anarhism de DREAPTA (american), fundamentat prin scrierile lui Benjamin Tucker, Lysander Spooner, Murray Rothbard, David Friedman.
Anarhismul nu neagă ordinea, ci legile așa cum au fost făcute de om pentru guvernarea unor mase mari de alți oameni.Nu exista legi pentru libertate,toate legile sunt facute pentru restrangerea unor libertati.LEGILE sunt bariere insa doar pentru oamenii simpli, pe conducatori ii ocolesc, acestia sar peste ele. Anarhiștii sustin că refuzul lor față de constituții și guverne nu inseamnă promovarea “fărădelegii”. Ei sustin că justiția reală este naturală, inerentă, și se va afirma prin dezvoltarea liberă a "socialității" omului: înclinația lui naturală (atunci când nu este închistată de legi) de a trăi pe baza principiilor și practicilor de "ajutor reciproc". Tocmai pt că se bazează pe trei principii simple și universale (libertate, egalitate și ajutor reciproc), anarhismul a fost îmbrățișat in Vest, Est, Nord și Sudul politic, dar și în artă (poezie, proză, teatru, pictură și grafică etc.). Anarhismul are o influență predominantă în multe mișcări politice contemporane, inclusiv în campaniiile împotriva brutalității poliției,a armatei,a cenzurii, a arestarilor preventive,a dictaturii, a coruptiei statale, populismului si demagogiei.Anarhistii nu sunt organizati,in general,in fundatii,ligi,organizatii,datorita spiritului lor de LIBERTATE, ei sunt oamenii strazii si refuza sa se inroleze,inregimenteze,sa asculte de sefi si prefera sa actioneze spontan, de multe ori solitar,cele cateva organizatii existente fiind mai mult necesare ideologic, informativ, anuntand evenimente sau data unor proteste.
In final,trebuie sa recunosc ca,uneori,suntem cam violenti, dar aceasta fiindca suntem PROVOCATI,in primul rand, iar in al doilea, am invatat ca PUTERII si fortelor ei de represiune le este frica DOAR DE BATAIE, cand vorbim pasnic cu ei, SCUIPA PE NOI!
Daca nu ar fi fost REVOLTA ANARHISTA din decembrie 1989, revolta violenta,cu multi morti si raniti din partea anarhistilor revolutionari, eram acum condusi tot de Ceausescu.Da click pe poza de mai jos si uita-te la ei, sunt anarhistii strazii, carora azi le spuneti golani,huligani si derbedei:
Dupa 21 de ani - Revolutia din Decembrie '89, la Craiova
De doua decenii, in fiecare luna de decembrie, nu doar comemoram Revolutia romana din 1989, dar incercam sa elucidam, cu un plus de informatie si coerenta in rationamente, ce s-a intamplat, dar nimeni nu vrea sa recunoasca adevarul,ca a fost o REVOLTA A ANARHISTILOR REVOLUTIONARI.
Mai ales ca suntem mereu bombardati de analisti si specialisti ai gandirii cu accente de caricaturizare si ducere in derizoriu a unor evenimente platite cu sange. O demonstratie bazata pe premise si pe dovezile din strada ,dar refuzata de autoritati (ar fi rusinos sa recunoasca),demonstreaza CLAR ca a fost o revolta spontana a anarhistilor revolutionari. Credeti oare ca raposatul DAN IOSIF si alti anarhisti revolutionari de notorietate au fost academicieni, usi de biserica, calugari franciscani? Nu, erau baietii strazii,care incalcau legea zi de zi, cei cu tinuta morala ireprosabila au stat la revolutie ascunsi sub pat.



luni, 1 august 2011

ROMANIAN "Anarcho-Syndicalist Initiative"(ASIR)

A few months ago was founded in Romania the "Anarcho-Syndicalist Initiative". The comrades run an actual and very informative Blog and set as an aim, the popularization of Anarcho-Syndicalism inside the working class in Romania.
What is the Anarcho-Syndicalist Initiative from Romania (ASIR)?


The Anarcho-Syndicalist Initiative from Romania is an anarchist project, more accurately – an anarcho-syndicalist project, initiated in order to promote the principles of revolutionary syndicalism.




Which are our objectives?

Our objectives are to initiate a criticism of the current labor unions that are operating on the labour market and which are run in an undemocratic manner, to make known libertarian ideas, to solidarize with the working class and other oppressed social groups under the current system and to contribute for the formation of an anarcho-syndicalist movement in Romania.

What exactly is A.S.I.R. and in what direction does it tend to develop?

Currently we try to promote our project publishing a newsletter. This newsletter has the role of making our position clear about the syndicalist movement, to define , for those interested, the principles that form the basis of our initiative and to indicate the model of social and economical organization according to libertarian principles.
The A.S.I.R. collective has also into account the participation at social actions in order to assure an anarchist presence among syndicalists at protests and marches, among minorities of any kind that claim a proper status in society and, generally, wherever there are to be found actions that intend to produce changes in order to emancipate the society form the tyranny of the state , of capitalism or religion.

The Anarcho-Syndicalist Initiative tends to be a part of the International Workers Association, with whose statutes and principles we identify ourselves. This adhesion is mostly due to the awareness of the importance of international solidarity. We believe that joining such an organization should contribute to a better assimilation of ideas among members of A.S.I.R. that will find a source of inspiration from the long tradition of the existence of this organization.

What is the motivation for such a project and what does it tend to accomplish?
Lupte de stradă în Italia la mitingurile de protest contra reformei în învăţământ (VIDEO)

The society is divided into social classes, between those who dominate and the oppressed. Starting from the conviction that the privileges of some are the source of abuse and injustice, we identify wherever there is hierarchy and authority – the source of evil in the society in which we live.

These forms of illegitimate social existence inherently are those that lead our destinies.

Thus the State, capitalism and religion – should be subject of scrutiny in order to certify if the authority exercised by them meets the conditions that should be established as the basis of our society.

We believe that more than often it does not and their actions turn against all of us, our history is but a long train of abuses and usurpations, made by those endowed with authority.

Thus the State is in charge of controlling the education, of inoculating obedience in order to conserve power and of promoting unhindered the interests of the ruling class, capitalism is responsible for creating an unequal and unjust economical society , religion is accountable for imposing their dogmas as being absolute truths and to make the social misery to be ignored.


All this make possible the arbitrary decisions made by some against others, directly or indirectly.

Given the above, we are fighting for a society organized horizontally, based on the non-hierarchical principle , composed of a network of voluntary associations, coordinated by direct democracy, that cooperate among themselves in accordance with the principles of libertarian communism.


In this sense, we consider anarcho-syndicalism the best suited model of organization, beginning from the workplace where we have the power to exchange ideas, where we can make us heard and where we can act and continuing into other realms of the social networks.

joi, 28 iulie 2011

Julian Assange, matematicianul ANARHIST din spatele Wikileaks..!






Julian Assange, omul din spatele afacerii Wikileaks este un tânăr australian,anarhist declarat, care a învăţat încă din copilărie să trăiască ca un nomad şi să-şi facă pierdute urmele, între un tată director de teatru în continuă mişcare şi o mamă care, după două divorţuri, a căutat invizibilitatea pentru a nu i se lua copiii, notează Corriere della Sera .

Genial şi neliniştit, Assange devine "hacker", matematician, fizician şi chiar criptograf, din spirit anarhist şi de frondă împotriva tuturor organizaţiilor ierarhice. Julian spune că a învăţat de la Kafka, Koestler şi Soljeniţin că adevărul, creativitatea, iubirea şi compasiunea sunt inevitabil corupte de orice instituţie.

Astfel le combate pe toate şi pentru a demonstra absoluta sa încredere în individ, creează o structură "amatoristă", dar foarte sofisticată, capabilă să culeagă peste tot informaţii şi documente secrete, garantând anonimatul surselor şi fiind capabilă să le răspândească peste tot fără cenzură, datorită folosirii unor site-uri-oglindă şi a cel puţin 20 de servere, răspândite în cele mai îndepărate colţuri ale lumii.Julian foloseste in principal 2 metode, prima,hackerismul,spargerea site-urilor unor institutii ale puterii si preluarea informatiilor si a doua, faptul ca in orice institutie exista una sau mai multe persoane cu spirit anarhist, de fronda,disidente, dispuse sa furnizeze informatii secrete,confidentiale, sub acoperirea anonimatului.

Totul fără a avea un sediu, o structură antreprenorială autentică, sau surse de finanţare stabile. Numai donaţii şi muncă voluntară. De la începutul său, în urmă cu patru ani, fenomenul WikiLeaks.org a suscitat discuţii, dar saltul de calitate ,respectiv - publicarea a circa 92.000 de documente secrete ale Pentagonului referitoare la războiul din Afganistan, cea mai mare scurgere de informaţii din istoria militară americană - obligă la recunoasterea fortei sale. Analistii puterii isi pun o gramada de intrebari,printre care 2 sunt mai importante:
Prima: este oare misteriosul site, care le dă cuvântul acelor "whistleblowers" - disidenţii interni ai întreprindrilor, organelor guvernamentale, structurilor militare - noul şi cel mai mare impact al Internetului asupra lumii informaţiilor? Asistăm oare la zorii noului "jurnalism ştiinţific" anunţat chiar de Assange? Sau ne aflăm în faţa unei forme de "info-vandalism” aşa cum a denunţat cercetătorul Steven Aftergood, şi el invitat să facă parte din echipa Wikileaks.

Cealaltă întrebare este legată de prima şi priveşte personalitatea lui Assange: cine este cu adevărat acest misterios bărbat de 39 de ani despre care se ştie foarte puţin, exceptând poveştile aventuroase relatate chiar de el puţinilor jurnalişti care au reuşit să se apropie de el?
Wikileaks, o organizaţie "fără sediu fix" (are adrese în Suedia, Belgia şi Islanda) s-ar putea stabili chiar la Reykjavik, unde a fost aprobată recent o lege foarte permisivă:

"cine vrea să publice informaţii secrete, inclusiv cele care privesc securitatea militară a unei ţări, o va putea face de pe site¬uri islandeze fără a risca puneri sub acuzaţie. Un porto franco pentru jurnalismul de investigaţie".
Dar Wikileaks nu este o organizaţie jurnalistică, spun chiar activiştii săi anonimi, ci numai un colector foarte eficient de documente, de material oferit publicului fără medieri.

Assange are idei: Wikileaks LUPTA PENTRU LIBERTATE, vrea să denunţe regimurile opresive ale fostelor republici sovietice, din Asia Centrală, Orientul Mijlociu sau Africa sub-sahariană.De asemenea, publica si documente ale fostelor tari care s-au aflat sub controlul URSS, inclusiv Romania. Dar de când s-a născut, în 2006, site-ul a publicat ,din pacate, mai ales poveşti americane: războiul din Afganistan, Guantanamo, Sarah Palin, Scientologia, pe lângă poveşti de corupţie în Kenya şi un document privind o campanie de asasinate politice în Somalia.

Documentele au deschis desigur noi orizonturi iar Wikileaks a fost premiat de mai multe ori şi a primit donaţii cu care îşi plăteşte cheltuielile.



miercuri, 27 iulie 2011

Despre conceptia de viata ortodoxa – Concluzii


Conferinţa ţinută de ieromonahul Serafim Rose în mânăstirea întemeiată de el la Platina, în munţii Californiei, în care părintele ne pune în gardă asupra principalelor pericole duhovniceşti ce ne ameninţă în ziua de azi.

Este evident pentru orice creştin-ortodox conştient de ce se întâmplă în jurul lui azi, că lumea se îndreaptă spre capătul ei. Aceste semne ale timpului sunt atât de evidente încât ai putea crede că lumea se dezintegrează chiar în acest moment. Care sunt câteva din aceste semne?

Anormalitatea lumii. Niciodată nu au avut loc astfel de manifestări ciudate şi nenaturale şi un comportament care să fie acceptat drept obişnuit ca acesta din zilele noastre. Dar, priveşte lumea din jurul tău: ce este în ziare, ce fel de filme sunt prezentate, ce este la televizor, ce cred oamenii că este interesant şi amuzant, pentru ce râd,pentru ce plang, toate acestea sunt absolut ciudate. Şi sunt oameni care le promovează în mod deliberat, bineînţeles, pentru propriul profit, şi pentru că aceasta este la modă, pentru că există o dorinţă perversă de astfel de lucruri.Minciuna,hotia,rautatea,perversitatea,lipsa de credinta, sunt elementele pe care se bazeaza societatea de azi.

Distrugerea OMENIRII de catre CONDUCATORII ei - subtitrat in limba romana



Radicalizarea crestinului ortodox contra dictaturii

INVATATURA lui Iisus Christos, TREBUIE luată în serios în mod radical, şi aplicată de asemenea cu privire la organizarea socială şi libertatea fiinţei omeneşti.
Previzualizaţi

ORTODOXISMUL creştin se întemeiază, din punct de vedere social, pe "revoluţia personală", prin schimbarea de sine a fiecărui individ şi prin aplicarea principiilor de dreptate creştine în prezent, şi nu în aşteptarea ZILEI celei mari. Din punct de vedere creştin, ortodoxismul creştin se întemeiază pe o legătură personală şi directă cu Iisus Christos. Pentru ortodox,DUMNEZEU e tată, şi nu STAPAN, iar creştinul se consideră fiu adoptiv al lui Dumnezeu, şi nu SCLAV. În re-ortodoxismul creştin, aceasta se cheamă schimbare de dialectică. Creştinul ortodox de tip nou, crede în viaţa veşnică, si nu aşteaptă moartea din partea GUVERNANTILOR cu mâinile în sân.

RE-Ortodoxie , Ortodoxism in libertate


Prima scriere creştină cu idei de dreptate sociala a fost Regula monahală a sfântului Benedict de Nursia. Călugării benedictini trăiau la început după un mod de viaţă ce ar putea fi încadrat uşor în mai multe curente anarhiste contemporane.

În Reforma protestantă se poate afla ideea - chiar dacă aceasta nu e anarhistă în mod direct - corform căreia credinciosul trebuie să aibă o relaţie directă cu Dumnezeu, precum şi voinţa de a pune în practică principiile creştine nu numai în vederea vieţii viitoare, ci pentru viaţa de toate zilele.

În primele secole creştine a apărut erezia monarhismului (CONDUCATORII sunt superiori poporului), potrivit căreia în Sfânta Treime creştină, Tatăl ar fi superior Fiului şi Duhului Sfânt. Părinţii Bisericii s-au împotrivit zicând că cele trei persoane ale Treimii ar fi egale, fără ca vreuna să le guverneze pe celelalte. Astfel, dacă - după Biblie- Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul său, atunci omul ar avea înnăscut libertatea, si este egal cu toti ceilalti oameni .

Noul Legământ, în cartea Faptele apostolilor, descrie cum primii creştini trăiau o viaţă în care nimeni nu era nici sărac, nici bogat, şi unde toţi erau egali, iar viaţa de zi cu zi se baza pe mutualitate.

Voind să trăiască aceeaşi experienţă a originilor, mişcarea anabaptistă trăia în Germania veacului XV după un model liber de orice constrangere. Unii trăiau în obşti care nu aveau de-a face cu guvernământul din timpul respectiv.

Creştinii vor avea de înfruntat o încercare fără precedent a credinţei şi dragostei lor de Dumnezeu. Vom fi nevoiţi să luptam si sa ne as­cundem în pustie – pe meleaguri precum cele de aici. Desigur, până la urmă ne vor găsi chiar şi aici. Scopul ascunderii nu este doar păstrarea vieţii noastre pământeşti, ci acela de a câştiga timp spre a ne întări sufletele pentru încercarea finală,PENTRU LUPTA. Iar aceasta trebuie să înceapă chiar de acum. Deci să începem cel puţin să ne luptăm cu lanţurile patimilor meschine ALE CONDUCATORILOR DE AZI şi să ţinem minte că adevărata noastră casă nu este aici, ci în ceruri. Să ne croim calea spre patria noastră cea cerească.

RADICALIZAREA DEMOCRATIEI

foto: democratie




Democrația radicală nu e ceva magic, ci doar o radicalizare a democrației. Oricât de banal ar suna. Mai mult decât „un vot la 4 ani” nu este decât înrolarea în politică sau,iesirea in strada si participarea continuă la dezbaterea si critica ideologică. Partidele trebuie luate cu asalt, dacă le vrem reformate, concurate cu noi partide, sau aruncate la gunoi dacă sunt de nereformat, sau, cel puțin, hărțuite prin critică și proteste consistente, dacă vedem că jocul politic nu e de noi. Iar dacă intervalul de 4 ani între alegeri pare prea lung, absența la vot nu face decât să îl extindă. Dincolo de aceste banalități necesare, putem milita pentru noi instrumente politice de control democratic sau pentru unele mai radicale, deja testate în alte state. De exemplu, cum ar fi să putem da jos Guvernul prin moțiune populară (în urma unui referendum organizat de oricine care poate strânge numărul de semnături)? Sau Președintele-demis? Sau alegeri anticipate pentru Parlament? Sau control psihiatric periodic pentru demnitari?Sau batele ,pietrele si cockteil-urile Molotov?
http://3.bp.blogspot.com/-knCaz39w3W4/TZEGUAOX-oI/AAAAAAAAFzg/8dNxxjuHJiA/s1600/Bumbes1.jpg
FOTO: ARESTAREA IN BUCURESTI A UNUI ANARHIST DE CATRE JANDARMI
Cred că a venit momentul ca forţele politice, vocile din societatea civilă, din mediul academic, intelectual şi toţi cei cărora le pasă de construcţia democratică să spună „nu” populismului, răspicat şi fără ocolişuri. Adică să spunem NU acelor teme „populare”, care fac „deliciul” maselor, dar care conţin în ele germenii autoritarismului sau degradării sistemului democratic. În loc să facem pe placul „poporului”, promovând aberaţii instituţionale,acuzatii de "bolsevizare" şi lucruri în care nu credem cu adevărat.
Sunt oameni pentru care dorinţa sinceră de a construi ceva în ţara asta e mai mare decât frica de a nu pierde voturile sau o funcţie. De undeva trebuie să începem, acum cât încă nu e prea târziu. Pentru că mâine – poimâine ne trezim că iese Băsescu şi spune: „Aţi văzut cum infractorii umblă liberi pe stradă, cum oameni mor bătuţi în plină zi! Haideţi să introducem pedeapsa cu moartea!” Şi „poporul” va exulta aplaudând,uitand de saracie,de foamete si de mizeria regimului BASESCU.
Probabil multi dintre voi ati avut,aveti sau veti avea manifestari anarhiste,anarhistii sunt printre noi,langa noi, actioneaza solitar, pe strada,in autobus,in magazine,la servici, acasa, orice actiune contra PUTERII este considerata ilegala si anarhista. Iata,spre exemplu,personalitati politice,care,nu s-au declarat anarhisti, dar au comportament anarhist, cum ar fi Gheorghe Becali, Radu Mazare sau Corneliu Vadim Tudor.

Uniunea Europeana nu este nici stat, nici nu e suficient de suverana pentru a impune propriile reguli; nicio natiune din zona euro nu respecta cerinta UE ca deficitele sa nu exceada 3% din Produsul Intern Brut.

Uniunea Europeana are un steag pe care nimeni nu-l saluta, un imn pe care nimeni nu-l canta, un presedinte pe care nimeni nu-l cunoaste, un parlament , la Strabourg, caruia nimeni (in afara de proprii sai membri) nu vrea sa-i incredinteze putere (putere care ar trebui luata de la parlamentele nationale), o capitala, la Bruxelles, a unei birocratii inchegate pe care nimeni nu o admira, nici nu o controleaza, o moneda care presupune ceva ce nu exista sau nu va exista curand – un guvern central european, si reguli de comportament financiar pentru ignorarea carora niciun stat mebru nu a fost penalizat. Moneda Euro presupune si promoveaza o fictiune - ca “Europa” ar deveni, cumva, impotriva vointei majoritatii europenilor, mai degraba o expresie politica decat una geografica.









Un studiu facut recent de Future Analysis, un departament al Bundeswehr Transformation Center, think tank al armatei germane demonstreaza clar ca viitorul omenirii il reprezinta ANARHISMUL.(click pt.a marii imaginea)




немецкие полицейские замешивают демонстрантов


разгон демонстрации в Германии






Stefan Gheorghiu 1879 – 1914

A fost unul din cei mai de seama conducatori ai muncitorimii din Romania in activitatea ei de organizare si lupta sociala.

S-a nascut in Ploiesti la 17 ianuarie 1879, in casa unui dulgher. Dupa ce a terminat scoala primara, neavand mijloace necesare sa mai invete, cu toate ca avea tragere de inima spre carte a invatat meseria tatalui sau, dulgheria. In aceeasi vreme continua sa invete singur, citind publicatiile socialiste ale vremii si formandu-si o cultura temeinica, politica si literara. inca de tanar, stefan Gheorghiu incepe munca lui de luminare a muncitorimii, de indrumare politica a maselor. Colinda tara pe jos, deseori descult, se hranea cu ceaiuri, poposea mai ales in porturi, unde a pus bazele organizatiilor muncitorilor din porturi cat si in alte centre mucnitoresti. Nici o piedica nu-l oprea sau descuraja, si pretutindeni rezultatele ostenelilor lui Stefan Gheorghiu se vedeau, pe urma lui ramaneau organizatii muncitoresti bine inchegate, care dupa plecarea lui continuau lupta pe calea aratata de el.







MIRON COZMA-un anarho-sindicalist autentic

-PRIMUL PRESEDINTE DE SINDICAT CARE A FACUT PUSCARIE PENTRU ACTIUNI DE PROTEST SINDICALE IN ROMANIA

.
Previzualizaţi


Miron Cozma, denumit si "Luceafărul Huilei", reprezinta liderul ortacilor din Valea Jiului pentru drepturile carora a sustinut intotdeauna ca a luptat si in acelasi timp,considerat de unii un simbol al raului, al violentelor si al mineriadelor.O analiza sumara a celor intamplate arata clar ca minerii, oameni simpli fara educatie, AU FOST INCITATI SI PROVOCATI din toate partile ,si de la stanga si de la dreapta, printre ei s-au infiltrat provocatori,ca de obicei, pentru ca protestul lor sa degenereze.
Miron Cozma vrea sa creeze Partidul Muncitoresc si sa candideze la presedintia Roamaniei. Daca va deveni presedinte, vrea sa organizeze un referendum pentru schimbarea numelui tarii din Romania in DACIA.



PANAIT ISTRATI

- anarhist convins, n. 10 august 1884, Brăila. d. 16 aprilie 1935, București.

Prozele şi romanele sale descriu lumea proletariatului, pe care a avut ocazia să o cunoască de aproape, mirificele ţinuturi ale Brăilei natale,Delta Dunarii , un amestec de rase şi religii şi diverse oraşele din Europa prin care a trecut de-a lungul vieţii. Opera lui Panait Istrati, scrisă în limbile franceză şi română, a fost tradusă în peste 30 de limbi.


Bakunin Mikhail

Bakunin Mikhail

Anarhist rus si filosof politic (1814 - 1876)-Bakunin Mikhail s-a nascut in Pryamukhino, in nord-vestul Moscovei intr-o familie aristocrata. Este cunoscut ca fiind anarhist rus si ca facand parte din prima generatie de filozofi anarhisti fiind numit unul dintre 'tatii anarhismului' .


PIOTR KROPOTKIN

(n. 1842 - d. 1921) a fost un anarhist rus, continuator al mișcării anarhice, după Bakunin. Reprezentant al mișcării anarho-sindicaliste. Se trage din familie de nobili. Este prinț. Tatăl său se trage din familie de cneji ruși, iar mama e fiica unui general rus.

Previzualizaţi



Faptul ca sunt crestin-ortodox nu inseamna ca mai marii bisericii sunt sefii sau stapanii mei, DUMNEZEU este tatal meu iar eu sunt fiul lui adoptiv.

NIHIL SINE DEO


EDUCATIA


Previzualizaţi

Suflet pentru Educatie
Pentru a fi un anarhist adevarat trebuie sa fi educat si cu o foarte buna cultura generala, altfel nu vei putea intelege filosofia si ideologia anarhista.




Previzualizaţi

Previzualizaţi

NE DELIMITAM TOTAL DE CEL MAI MARE MONSTRU DE LA NAZISTI INCOACE:ANDERS BREIVIK!

Uciderea a zeci de cetateni nevinovati in Norvegia este opera unui criminal nebun, si incercarea lui de a implica organizatiile de dreapta, anarhiste,sindicaliste in aceasta actiune criminala este doar motivatia unui criminal psihopat. Astfel de criminali apar TOT DATORITA GUVERNANTILOR care le ofera sprijin moral si logistic pentru a pune in aplicare astfel de crime.Un astfel de exemplu este si sustinerea de catre BASESCU a criminalului fascist maresal Antonescu,aliat al lui Hitler si organizator al holocaustului din Romania, Basescu afirmand ca ar face si el la fel ca Antonescu, ceea ce poate instiga la crime de acest gen.
http://www.stareapresei.ro/wp-content/uploads/2011/07/disinfo1-p1.jpg




Rezistenta Antifascista

NU BASESCU!







Servilismul modern

- de tip BASIST
Servilismul modern este voluntar, susținut de acei sclavi care se târăsc la suprafața pământului. Ei cumpără mărfurile care îi înrobesc pe zi ce trece, tot mai mult. Sclavii aleargă după slujbe alienatoare care le sunt date cu multă delicatețe, dacă dovedesc că sunt suficient de îmblănziți. Ei aleg stăpânii cărora să li se supună. Pentru ca această tragedie absurdă să se întâmple, a fost necesar ca sclavii să fie deposedați de conștientizarea propriei exploatări și alienări. Aceasta este bizara modernitate a timpurilor noastre. Contrar sclavilor din antichitate, servitorilor din Evul Mediu sau clasei muncitoare din prima revoluție industrială, astăzi vedem oameni care sunt total înrobiți.Pentru "cativa dolari in plus" sunt in stare sa pupe-n cur pe oricine.
Previzualizaţi

Previzualizaţi

"Nimeni nu este mai inrobit decat cel care crede in mod gresit ca este liber." - Johann Wolfgang von Goethe "Cel mai bun sclav este cel care se crede liber". ...

SUNTEM

DOAR UN COD DE BARE AL REGIMULUI
Previzualizaţi

MUNCA FORTATA

SAU OBLIGATORIE
Orice persoana, datorita drepturilor si libertatilor recunoscute, are posibilitatea de a-si alege în mod liber munca pe care doreste sa o desfasoare, în raport cu aptitudinile si pregatirea dobândite. Orice act contrar, de obligare a unei persoane la o munca fortata re­prezinta o încalcare grava a libertatii umane.




NUDISMUL

- un alt mod de exprimare al ANARHISMULUI
Previzualizaţi

Anarcho-feminism


Feminismul radical expune credinţa că patriarhia este o problemă fundamentală în societatea noastră. Anarhismul feminist, sau Anarha-feminism un termen creat în timpul celui de-al 2-lea val al feminismului, vede patriarhia ca prima manifestaţie de ierarhie în istoria umană; prima formă de asuprire întâmplată în dominarea masculului asupra femelei si militeaza pentru egalitatea femeilor cu barbatii.

Anarha-feminismul este de cele mai multe ori asociat cu autorii şi feministii de la începutul secolului 20 ca Emma Goldman şi Voltairine de Cleyre, deşi chiar de la începutul primului val ,feminista Mary Wollstonecraft deţinea vederi proto-anarhiste. În Razboiul Civil din Spania, un grup anarha-feminist, “Femeile Libere”, s-au organizat să apere ambele idei anarhiste şi feministe.

Wendy McElroy este un exemplu contemporan de feministă anarho-individualistă.

Previzualizaţi







Anarhismul in MUZICA









Suporterii

echipelor de fotbal SUNT anarhisti 100%
  • PELUZA

Portretul robot al jandarmului-politistului roman:




Tanar, 20-25 de ani, cca 120-150 kg, bine hranit, antrenat la sala, analfabet, scolit putin la scoala de militieni, cu familie saraca, nu-i place munca desi este bun sa care saci cu ciment,pietre de moara, sa sape santuri,betiv, lipsit de scrupule, fara nici un dumnezeu, ii place sa se dea mare si sa-i umileasca pe cei din jur, crede ca cetateanul trebuie sa-l serveasca pe el si nu el pe cetatean, NU STIE SA FACA ALTCEVA DECAT SA BATA OAMENI NEVINOVATI !
Previzualizaţi

Previzualizaţi

Previzualizaţi

















http://blog.nouadreapta.org/wp-content/uploads/2009/12/proteste_germania2.jpg

http://users.aber.ac.uk/rbh/srg/anarchist.jpg%5B1%5D.jpg

Previzualizaţi





VREI UN PISTOL? Cumpara online(click):

VREI UN PISTOL? Cumpara online(click):